„Callas - Oana Pellea”, propunerea Operei Naționale din București
Direcția muzicală îi aparține lui Daniel Jinga
„Patimile după Bach”, în cadrul programului „Muzica pe înțelesul tuturor”
„Două lumi care se intersectează: muzica și dansul” la București
Concurs „Vreau să fiu meloman”, ediția I, adresat elevilor
„Tosca”, premieră la Opera Națională Română din Cluj-Napoca
Conducerea muzicală îi aparține lui Vladimir Lungu, iar viziunea regizorală - lui Matteo Mazzoni
Opera din Brașov propune „Anotimpurile”, spectacol de balet
„riTM în Banat” în Oravița
„Miracolul muzicii pentru bebeluși” la Filarmonica „Banatul” din Timișoara
Transmisiune directă de la Opera „Metropolitan” din New York
"La Rondine" de Giacomo Puccini
„Gurrelieder” de Arnold Schoenberg în transmisiune directă de la „Isarphilharmonie” din München
Mihai Ritivoiu susține un recital la Lisabona
Orchestra Română de Tineret la Istanbul împreună cu Aleksey Igudesman
AUDIO. Reportaj de la recitalul susținut de soprana Aida Pascu
Joi, 18 aprilie, soprana Aida Pascu și pianistul Gabriel Gîțan au susținut un recital-eveniment ca parte a proiectului "Moștenitorii României muzicale"
O mare reușită românească la Gala premiilor ICMA 2024
Filarmonica Brașov: Succes triumfător la Berlin
Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș concertează la Musikverein din Viena
Corul Madrigal, turneu impresionant în Perú, cu mai multe premiere
AUDIO. Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" la Școala nr. 98 din București
AUDIO. Interviu cu pianista Adela Liculescu
În 23 aprilie, ora 19.00, pianista Adela Liculescu prezintă la Ateneul Român un recital deosebit, cuprinzând integrala celor 12 studii transcendentale de Franz Liszt
AUDIO. Interviu cu profesoara Georgiana Maria, cofondatoarea Concursului "Vreau să fiu meloman"
AUDIO. Interviu cu pianistul Alexei Volodin
AUDIO. Interviu cu dirijorul rus Daniel Raiskin
AUDIO. Interviu cu muzicianul de jazz Emiliano Sampaio
AUDIO. Interviu cu Emil Pantelimon, managerul Corului „Madrigal-Marin Constantin”
"Noua dezordine a fericirii". O conferință-eveniment la Scena gândirii - conferințele Operei Naționale București
Pe 8 mai 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o nouă ediție din SCENA GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București.