Discul de muzică clasică al anului 2015

Discul de muzica clasica al anului 2015 în România


Discul care a strâns cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice exprimate de public în cadrul campaniei „Voteaza discul de muzică clasică al anului 2015” derulată pe site-ul Radio România Muzical este semnat de pianista româna Raluca Știrbăț și cuprinde integrala lucrarilor pentru pian solo de George Enescu. Albumul, alcatuit din trei CD-uri, a apărut la casa Hanssler Classic și a fost lansat la nivel internațional în octombrie 2015, iar la București pe 3 decembrie 2015.

Discul a strâns un numar de 246 de voturi si nota 4.93 din maximum 5. A fost difuzat la Radio România Muzical în 4 decembrie 2015 si poate fi reascultat pe site-ul campaniei.

Albumul reunește înregistrari realizate în 2010, 2013 și cele mai multe, în 2015 – este prima data când apare pe disc totalitatea lucrarilor pentru pian finalizate de Enescu, un gest recuperator necesar în anul când s-au comemorat 60 ani de la stingerea din viață a compozitorului. Patru dintre lucrari sunt înregistrate în premiera mondiala (La Fileuse, Regrets, Impromptu în Do major și Sonatensatz în fa diez minor, aceasta din urma, o prima forma din 1912 a parții întâi din Sonata op.24 nr.1 finalizata în 1924), iar alte trei, sunt publicate în premiera pe CD (Preludiul din Preludiu și Scherzo în fa diez minor, Barcarola în Si bemol Major, Impromptu în La bemol major).

Raluca Știrbăț a avut ca referințe muzicologice volumul "Capodopere enesciene" de Pascal Bentoiu ți catalogul lucrarilor enesciene realizat de regretata Clemansa Firca. Raluca Știrbăț, nascuta la Iași, actualmente stabilita la Viena, este, de altfel, cu adevarat pasionata de tot ceea ce reprezinta moștenirea enesciana: i-a înregistrat lucrarile, a facut parte din colectivul de traducatori care a realizat o versiune în limba germana a "Capodoperelor enesciene" de Pascal Bentoiu (volum de asemenea lansat la București pe 3 decembrie 2015), a tras un semnal de alarma asupra starii avansate de degradare a casei Enescu din Mihăileni, demers care a atras salvarea acestui monument.


Clasamentul primelor 5 discuri din cadrul proiectului “Voteaza discul de muzica clasica al anului 2015” se prezinta astfel:


1. Pianista Raluca Știrbăț – integrala lucrarilor pentru pian solo de George Enescu (Hanssler Classic 2015)

2. Violoncelista Laura Buruiana și pianista Alexandra Silocea – sonate de Enescu, Prokofiev și Șostakovici (Avie Records 2015)

3. Violonistul Nemanja Radulovic – albumul Journey East (Deutsche Grammophon 2015)

4. Avi Avital, mandolina – albumul Vivaldi (Deutsche Grammophon 2015)

5. Roberto Alagna – albumul << My life is an opera >>  (Deutsche Grammophon 2015)



VIDEO. Pianistul Seong Jin Cho, câștigătorul concursului Chopin de la Varșovia: Music box, 14 și 20 decembrie

Iată un album despre care s-a vorbit deja destul de mult, apărut la casa Deutsche Grammophon pe 6 noiembrie 2015, la scurt timp după finalul concursului internațional de pian Frederic Chopin de la Varsovia, cu Seong Jin Cho protagonist, pianistul declarat câștigător al acestei competiții, una dintre cele mai grele destinate pianiștilor și printre cele mai râvnite, din moment ce are loc odată la 5 ani.

 
VIDEO. Cel mai bine vândut album al anului - Timeless cu David Garrett, in CD review din 14 decembrie

"Timeless" este titlul albumului ce reunește două dintre cele mai cunoscute Concerte pentru vioară și orchestră ale repertoriului romantic, propuse de David Garrett într-o colaborare cu Orchestra Filarmonicii din Israel și dirijorul Zubin Mehta - Concerte de Max Bruch și Johannes Brahms, interpretate de acest superstar al generației sale, care a reușit performanța de a se impune tinerilor cu abordările sale crossover.

 
VIDEO. Raluca Știrbăț - integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu: Interviurile RRM, 4 decembrie 2015

În 4 decembrie 2015, Raluca Știrbăț mi-a fost interlocutoare timp de o oră și jumătate la Interviurile Radio Romania Muzical. Subiectul: albumul ei proaspăt lansat în România pe 3 decembrie 2015, la Muzeul Enescu, pe care se regăsește integrala lucrărilor de George Enescu pentru pian solo finalizate de compozitor.

 
VIDEO. Paolo Bordogna: 'Tutto buffo' - Portret nonconformist, 29 noiembrie 2015

Este un nume prezent constant pe afișele marilor teatre italiene de operă, iar în ultimii ani a devenit la fel de iubit și la Sydney, Washington, Madrid, Hamburg sau Viena. Și aceasta datorită, în special, calității, flexibilității și întinderii vocii sale, dar și excepționalului talent actoricesc, ce îi permite să realizeze un număr important de personaje de caracter. Numele său este Paolo Bordogna și îl ascultați pentru întâia dată la Radio România Muzical, în selecțiuni de pe primul său album apărut la casa Decca, în care propune un repertoriu ce-i este caracteristic și care este prezent, destul de rar, pe albume discografice solistice. "Tutto buffo" este titlul acestui CD care reunește câteva dintre cele mai frumoase arii din opera italiană dedicate vocii de bas-bariton.

 
Peter Ruzicka, dirijorul postumelor enesciene - România valorilor muzicale (III), 1 decembrie 2015

Cu deosebită plăcere vă prezint acum lucrări enesciene imprimate în Germania, de Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii din Hanovra sub bagheta dirijorului Peter Ruzicka.

 
Pianista Alexandra Dariescu: 'Preludii', volumul 2 - România valorilor muzicale (III), 1 decembrie 2015

Cel mai recent album semnat de Alexandra Dariescu a avut parte de o dublă lansare: pentru prima oară a fost prezentat în 19 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu", după recitalul susținut de pianistă împreună cu Cvartetul "Ad Libitum"; lansarea de la Londra a avut loc în 2 octombrie 2015.

 
Pianistul Theodor Paraskivesco în lucrări de George Enescu - România valorilor muzicale (III), 1 decembrie 2015

În discografia muzicianului naturalizat la Paris găsim o paletă largă de opțiuni repertoriale din care nu puteau lipsi creațiile enesciene, pentru că la 21 de ani, în 1961, Theodor Paraskivesco se număra printre laureații Concursului Internațional de Pian "George Enescu".

 
VIDEO. 'Petrică și lupul la Hollywood', narator Alice Cooper - Music box, 30 noiembrie și 6 decembrie

Un album cu totul altfel, un cadou de Moș Nicolae pentru toții copiii de la 4 la 99 ani: Petrică și lupul la Hollywood. Da, o poveste în spirit contemporan, despre acel Petrică portretizat cândva de muzica și povestea realizate de Serghei Prokofiev, o producție lansată în 13 noiembrie 2015 sub sigla celebrei case de discuri Deutsche Grammophon. Ceea ce veți asculta este de fapt o piesă de teatru radiofonic ce-l are în prim plan pe celebrul rocker Alice Cooper, povestitor, dar și interpret al celorlalte personaje, coloana sonoră fiind alcătuită ingenios atât din muzica originală semnată de Prokofiev, cât și lucrări ale altor compozitori, printre ei Elgar, Gershwin, Wagner, Mahler, Puccini, Smetana, înregistrate special pentru această producție de Orchestra de Tineret a Germaniei, condusă de Alexander Shelley.

 
Prima Donna de Rufus Wainwright - în premieră la Radio România Muzical

"Cu siguranță sunt o anomalie, pentru că sunt, dacă nu înrădăcinat, atunci cel puțin foarte atașat de lumea muzicii pop; acolo îmi fac banii

 
Violoncelista Alisa Weilerstein și pianistul Inon Barnatan - lucrări de Chopin și Rahmaninov: Music box, 23 noiembrie 2015

În 2 octombrie 2015, Alisa Weilerstein a lansat la casa Decca acest album de recital, înregistrat în compania pianistului Inon Barnatan, deținător al titlului de Artist-in-Association al Filarmonicii din New York, o confirmare a valorii sale excepționale. Un recital ce are ca piese de rezistență două sonate: op.19 de Serghei Rahmaninov și op.65 de Frederic Chopin, alături de câteva miniaturi dintre cele mai cunoscute din literatura dedicată sau adaptată pentru violoncel și pian - un album inclus și în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015.

 
Ravel cu Seiji Ozawa - Music box, 16 noiembrie 2015

În 1 septembrie, celebrul dirijor Seiji Ozawa a împlinit 80 ani; prilej pentru casa Decca a-i face cadou la aniversare un nou disc, pe care Ozawa îl semnează alături de Orchestra Saito Kinen, cea mai cunoscută orchestră japoneză, înființată chiar de Ozawa. Albumul a apărut pe 14 august 2015 și cuprinde exclusiv lucrări de Maurice Ravel, cu o notă comună: sunt lucrări pentru voce și orchestră, mai puțin cunoscute publicului larg decât, de exemplu, celebrul Bolero. Și în plus, aceste lucrări aduc un omagiu Asiei și moștenirii ei muzicale, mai mult sau mai puțin explicit.

 
VIDEO. Tenorul Juan Diego Florez - 'Italia': Portret nonconformist, 15 noiembrie

Este o colecție de canțonete celebre, multe dintre ele aranjate special pentru a evoca sunetul unei autentice formații napoletane, în care apar, alături de celebrul tenor născut la Lima, mandolinistul Avi Avital, acordeonista Ksenjia Sidorova sau chitaristul Craig Ogden, dar și Orchestra Filarmonică Gioacchino Rossini din Pesaro, condusă de talentatul tânăr dirijor Carlo Tenan.

 
VIDEO. Soprana Julia Lezhneva - albumul Handel, Music box, 9 noiembrie

Ca și în 2 noiembrie, vom asculta un nou album cu muzică de operă barocă; de data aceasta, un album semnat de soprana rusă de 25 ani Julia Lezhneva, acompaniată de ansamblul Il Giardino Armonico, dirijat de Giovanni Antonini. Este un album cu arii de Handel, inclus si in cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015.

 
VIDEO. Contratenorul Max Emanuel Cencic - albumul 'Arie napoletane', Music box, 2 noiembrie

Vă propun un album apărut pe 2 octombrie 2015 sub sigla casei Decca. Este un album pe care iubitorii muzicii baroce, dar si al operei, trebuie să-l aibă in colecție: Arie napoletane semnat de contratenorul Max Emanuel Cencic si Ansamblul Il Pomo d'Oro condus de Maxim Emelyanychev. Un album inclus si in cadrul campaniei Radio Romania Muzical Voteaza discul de muzica clasica al anului 2015 derulata online la romaniamuzical.ro, acolo va astept sa dati note albumelor dvs. favorite.

 
În premieră - 'Răpirea din serai' cu Rolando Villazon

La Radio România Muzical aveți ocazia să ascultați în premieră una dintre cele mai recente realizări discografice care îl au în centru pe tenorul Rolando Villazón - opera mozartiană Răpirea din serai, apărută la casa de discuri Deutsche Grammophon în iulie 2015.

 
'Aida' cu Anja Harteros și Jonas Kaufmann la 'Seara de operă' - 17 octombrie 2015

Este cea mai recentă integrală discografică de operă și o realizare demnă de toată lauda.

 
Sonate cu Itzhak Perlman și Emanuel Ax - Music box, 19 octombrie

În 28 august a fost lansat la nivel internațional cel mai nou disc semnat de violonistul Itzhak Perlman: sonate de Gabriel Fauré și Richard Strauss, înregistrate alături de pianistul Emanuel Ax. Acest disc este cadoul pe care și l-a făcut la aniversarea de 70 ani Itzhak Perlman, un violonist simbol pentru spațiul cultural american, câștigător a nu mai puțin de 16 premii Grammy. Itzhak Perlman a împlinit 70 ani pe 31 august 2015, iar acesta este primul disc nou pe care l-a realizat în ultimii 16 ani. Și este de asemenea, primul disc pe care-l înregistrează în compania prietenului său de o viață, pianistul Emanuel Ex.

 
Andreas Staier interpretează Bach - CD review, 16 octombrie

Pentru un iubitor al muzicii vechi, orice nouă apariție discografică a Concertelor de Johann Sebastian Bach naște bucurii, curiozități și întrebări de genul: ce are nou de spus artistul, s-au descoperit alte detalii istorice, apare cumva o nouă abordare, o nouă ornamentică, un nou fel de a simți și a pune în pagină această muzică, uluitoare în esența sa ? Această reacție o avem și în fața unui nou album Andreas Staier, apărut la Casa de discuri Harmonia Mundi și realizat cu concursul Orchestrei Baroce din Freiburg, ansamblu veteran în domeniu.

 
VIDEO. Yuja Wang interpretează Ravel - Music box, 12 octombrie

Cel mai nou disc al pianistei Yuja Wang a apărut în 9 octombrie 2015 și cuprinde cele două concerte pentru pian și orchestră de Maurice Ravel, plus o lucrare pentru pian solo de Gabriel Faure

 
Schumann cu instrumente istorice - CD review din 13 octombrie

Apărut sub sigla Harmonia Mundi, conține două lucrări de anvergură - stigmatizatul Concert pentru vioară și orchestră, dedicat de Schumann lui Joseph Joachim, marele violonist al secolului al XIX-lea, care însă a lăsat în testamentul său dispoziția de a nu fi publicat în următorii 100 de ani - concertul va vedea lumina tiparului abia în 1937, dovedindu-se o lucrare inovatoare, specifică profilului creator din ultimii ani, atât de dramatici, ai autorului german. Alături de acest Concert, Isabelle Faust interpretează și cel de-al treilea Trio cu pian op.110 în sol minor, împreună cu violoncelistul Jean-Guihen Queyras și cu Alexander Melnikov la pian (Melnikov - partenerul său într-o integrală a Sonatelor pentru pian și vioară de Ludwig van Beethoven, album distins cu premiul Gramophone în 2012 pentru cea mai bună înregistrare de muzică de cameră).

 
Un nou album Șostakovici cu Anna Vinnitskaya, Cd review, 7 octombrie

"Doar mult mai târziu am înțeles ce se găsește în spatele fațadei muzicii lui Șostakovici", declară pianista Anna Vinnitskaya.

 
'Furtuna' inspirată de Shakespeare cu ansamblul 'La Tempête' - Arpeggio, 6 octombrie

Furtuna - „istoria unei călătorii spuse de mai mulți povestitori”, declară Simon-Pierre Bestion, leader-ul companiei artistice „La Tempête”

 
VIDEO. Max Richter - albumul 'Sleep': Music box, 5 octombrie 2015

În 4 septembrie 2015 apărea albumul Sleep, semnat de compozitorul britanic Max Richter. Iată ce spune chiar Max Richter despre acest album: "Este un cântec de leagăn de 8 ore, o lucrare gândită pentru pian, coarde, mediu electronic și voci, dar fără cuvinte. Este cântecul meu personal de leagăn pentru o lume frenetică, un manifest pentru un ritm al vieții mai lent".

 
VIDEO. Preludii de Frederic Chopin interpretate de Yundi: Music box, 5 octombrie 2015

Yundi, un fenomen al pianisticii contemporane, adulat în țara sa natală ca un star rock, cu 17 milioane de urmăritori pe contul său de Twitter din China, revine la muzica lui Chopin, cea care l-a propulsat în atenția lumii de concert de calibru. Yundi câștiga în 2000 marele premiu al Concursului Chopin de la Varșovia, una dintre cele mai grele competiții pentru pianiști. Era primul pianist chinez care reușea această performanță și cel mai tânăr pianist din istoria concursului care obținea marele premiu: avea doar 18 ani. Astăzi, Yundi are 33 ani și va reveni la Varșovia anul acesta, când va face parte din juriul Concursul Chopin, de data aceasta, marcând un nou record: va fi cel mai tânăr membru al juriului din istoria concursului Chopin de la Varșovia.

 
Albumul Duelul viorilor: Tango

Consecințele fericite ale unui duel violonistic

 
VIDEO. Pianistul Daniil Trifonov - albumul 'Rahmaninov': Music box, 28 septembrie

Astăzi avem în față un disc apărut în 28 august 2015, semnat de pianistul Daniil Trifonov, pe care-l vom putea asculta în premieră la București la Festivalul Enescu 2017, când va susține un concert alături de Orchestra Filarmonicii din Munchen, dirijată de Valery Gergiev. Daniil Trifonov, un tânăr de doar 24 ani, văzut însă drept principalul succesor din generația tânără pentru marea tradiție rusă de pian. Într-adevăr un pianist excepțional, care a ajuns la al doilea disc publicat pentru Deutsche Grammophon; cel ascultat astăzi este însă primul său album de studio.

 
Maestro! cu pianistul Dan Grigore - 24 septembrie 2015

Editura Casa Radio ne-a oferit în această vară 5 albume deosebite, unul dintre ele dedicat pianistului Dan Grigore. Se intitulează firesc, "Maestro!". Cu excepția repertoriului clasicismului vienez, ni se deschide perspectiva unui compendiu pianistic reprezentativ pentru cariera ilustrului muzician român, în acest album ce debutează cu Toccata și fuga în mi minor de Bach, singura înregistrare de studio, continuă cu Scriabin, Brahms, Rahmaninov și multe alte pagini care punctează o carieră de peste 5 decenii, derulată mulți ani între granițele închise ale României. Din ce perspectivă l-am fi putut privi astăzi pe Dan Grigore, noi cei încă fascinați de mirajul unui Occident ultrarafinat și dornici de recunoașterile sale, dacă demersul său interpretativ ar fi traversat Europa cu mult înainte de 1989?

 
VIDEO. A Journey into classical cu violonistul Răzvan Stoica: Interviurilor Radio România Muzical, 22 septembrie 2015

În 2012, nu știam absolut nimic despre violonistul Răzvan Stoica. Mi-a trimis un CD să-l ascult și mi-a plăcut bravura lui, sunetul frumos și bineînțeles, faptul că el cânta pe o vioară Stradivarius, obținută în urma concurs la care a avut 180 de contracandidați.

 
VIDEO. Anne-Sophie Mutter - The Club Album: Live from Yellow Lounge: Cd review, 22 septembrie 2015

O artistă de talia violonistei Anne Sophie Mutter, o artistă de o modernitate evidentă, dincolo de statura sa construită într-o carieră de aproape patru decenii (în 1976, la vârsta de 13 ani, Herbert von Karajan o invita să cânte un Concert de Mozart la Festivalul de la Lucerna), nu putea ignora un fenomen de talia Yellow Lounge.

 
VIDEO. Andris Nelsons - primul album din seria 'Sostakovici în umbra lui Stalin': Music box, 24 august

În cadrul emisiunii de actualitate discografică vă propun un disc lansat în 31 iulie 2015, care cu siguranță va fi unul dintre albumele premiate la nivel internațional ale anului 2015: primul disc din seria "Sostakovici în umbra lui Stalin" semnată de Orchestra Simfonică din Boston, dirijată de Andris Nelsons.

Este vorba despre un proiect care se întinde pe următorii doi ani și înseamnă înregistrarea unor lucrări scrise între anii 1936 și 1953 de Dmitri Sostakovici, adică între anul când a căzut pentru prima dată în dizgrația regimului stalinist, până la moartea lui Stalin. În serie vor figura deci simfoniile de la 5 la 10, alături de momente orchestrale din opera "Lady Macbeth din Mtsensk", acea operă care a făcut ca Șostakovici, altădată un favorit al avangardei sovietice, să fie practic judecat de ziarul Pravda, principalul instrument media al Partidului Comunist.

 
VIDEO. Pianista Martha Argerich - albumul 'Carte blanche': Music box, 17 august

În cadrul emisiunii de actualitate discografică vă propun un album lansat la nivel internațional în 10 iulie 2015 de casa Deutsche Grammophon - Carte blancheeste titlul acestuia, iar pe copertă găsim printre protagoniști numele pianistei Martha Argerich.

Albumul cuprinde înregistrări dintr-un concert live susținut în 27 iulie 2007 în cadrul festivalului de la Verbier, unul dintre cele mai importante festivaluri de vară europene, la care participă numai nume de marcă - anul acesta, și Angela Gheorghiu a susținut un recital acolo, alături de chitaristul Milos Karadaglic.

 
VIDEO. Gidon Kremer - albumul 'New seasons': Music box, 10 august

New seasons se intitulează albumul pe care coperta căruia apar numele ansamblului Kremerata Baltica și al violonistului Gidon Kremer, alături de cele ale compozitorilor Philip Glass, Arvo Part, Giya Kancheli și Shigeru Umebayashi, album lansat de casa Deutsche Grammophon în 1 iunie 2015. Lucrarea care a atras atenția cel mai mult: Concertul nr.2 pentru vioară și orchestră de Philip Glass, cu subtitlul "Cele 4 anotimpuri americane" .

 
VIDEO. James Horner și albumul 'Pas de deux' la 'Music box' - 3 august

Unul dintre cei mai cunoscuți compozitori de muzică de film, stins din viață la puțin timp după lansarea celui care avea să rămână ultimul său disc, cuprinzând un concert pentru vioară, violoncel și orchestră.

 
Simfonia Manfred - Music box, 20 iulie 2015

Discul prezentat a fost lansat oficial în 26 iunie 2015 - este o producție a Editurii Casa Radio, pe care regăsim numele Orchestrei Naționale Radio și al dirijorului Tiberiu Soare.

Un disc special, cu un repertoriu rar abordat: Simfonia Manfred de Piotr Ilici Ceaikovski este o lucrare cu o istorie specială, povestită de Tiberiu Soare și pe care o puteți asculta în primul material audio atașat acestui articol. O viziune curajoasă, plină de energie în această Simfonie Manfred, ce s-a intenționat să fie o Simfonie fantastică a spațiului rus, propusă de muzicieni români.

 
Un nou disc semnat de Orchestra Națională Radio și dirijorul Cristian Măcelaru - Music box, 22 iunie

Nume românești în prim plan - de data aceasta, o producție a Editurii Casa Radio, un disc pe care regăsim numele dirijorului Cristian Măcelaru și al Orchestrei Naționale Radio. Îl consider un disc-eveniment: sunt înregistrări dintr-un concert live ce a avut loc în 9 noiembrie 2012, primul concert susținut în România de Cristian Măcelaru, stabilit în Statele Unite ale Americii, actualmente dirijor asociat al celebrei Orchestre Simfonice din Philadelphia, cu o spectaculoasă carieră desfășurată atât în Europa, cât și în America - în noiembrie 2015, de exemplu, va debuta la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din New York.

La 34 ani, Cristian Măcelaru este unul dintre dirijorii care pot transforma o orchestră, așa cum mi s-a părut că s-a întâmplat și în 9 noiembrie 2012, când am stat lipită de radio pentru a mă bucura până la final de programul care a cuprins lucrări din repertoriul rus.

 
Sonate cu violoncelista Laura Buruiană și pianista Alexandra Silocea - Music box, 15 iunie

Iată un disc care mi-a suscitat interesul la cote maxime, din mai multe motive: protagoniste sunt două românce, violoncelista Laura Buruiană și pianista Alexandra Silocea; pe disc figurează un repertoriu destul de rar abordat în ultimul timp, incluzând și o inedită sonată de Enescu. În plus, discul a fost deja recenzat laudativ de presa britanică - BBC Music Magazine chiar a oferit gratuit în luna mai, pentru downloadare, Sonata de Enescu, ceea ce desigur a contribuit mult la promovarea acestui disc apărut în 10 martie 2015 sub sigla casei britanice Avie Records, la care Alexandra Silocea a mai lansat un disc și care, de asemenea, publică înregistrările pianistei Luiza Borac.

 
VIDEO. Antonio Vivaldi - I Concerti dell'addio la 'CD review' din 12 iunie

Trebuie să recunoaștem că în prezent avem o cu totul altă imagine despre muzica lui Antonio Vivaldi prin comparație cu generațiile precedente - și acest lucru se datorează în primul rând unor artiști ca Giuliano Carmignola, Monica Huggett, Claudio Scimone, Andrea Marcon, Trevor Pinnock, Christopher Hogwood sau Fabio Biondi. Ei toți sunt formați sub auspiciile curentului istoric, al interpretărilor autentice, au studiat manuscrise de epocă, și sunt în măsură să-și impună viziunea, adeseori revoluționară asupra acestui repertoriu.

Între Fabio Biondi, violonistul și leader-ul ansamblului Europa Galante și muzica lui Antonio Vivaldi există o complicitate veche. Îi datorăm acestui artist născut la Palermo și ansamblului său înființat în 1990 o serie de albume esențiale - de la mult premiata și revoluționara versiune a "Anotimpurilor", mai exact a întregului ciclu "Il cimento dell'armonia e dell'inventione", urmat de "La Stravaganza", la nenumărate alte "Concerti con molti strumenti", sau la opera "Bajazet", ultimele două cu nominalizări la premiile Grammy. Ne referim și la opera "L'Oracolo in Messenia", la "Chiara's diary", un album ce cuprinde concerte compuse pentru cea mai valoroasă dintre elevele lui Vivaldi de la Ospedalle della Pietà și la cel mai recent lansat album, "I Concerti dell'addio".

 
Dirijorul Pablo Heras Casado - albumul 'Praetorius': Music box, 8 iunie 2015

În 8 iunie 2015 se lansează la nivel internațional un album apărut sub sigla casei de discuri Archiv, specializată în muzică veche, care poartă semnătura Corului și Ansamblului Balthazar Neumann conduse de spaniolul Pablo Heras Casado. Evident, pe disc regăsim muzică veche, aș spune chiar o specialitate, pentru că, sunt sigură, nu prea mulți dintre noi au auzit de numele familiei de compozitori germani Praetorius. De altfel și discul se intitulează tot "Praetorius" și reunește 11 motete semnate de trei membri ai acestei familii care a activat în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Un disc pe care l-am inclus și în campania Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015.

 
VIDEO. Clavecinistul Mahan Esfahani - 'Time present and past', CD Review, 4 iunie 2015

A trezit entuziam în lumea muzicală acest clavecinist de origine iraniană, format însă în cultura occidentală, cu albumul său de debut sub sigla Deutsche Grammophon. Propunerea sa iese din tipare. Alături de lucrări semnate de Alessandro Scarlatti, Francesco Geminiani, Johann Sebastian Bach și fiul său Carl Philipp Emanuel, muzicianul ne propune să descoperim clavecinul și în accepțiunea sa modernă - într-un Concert pentru clavecin și orchestră de Henryk Górecki și într-o pagină de Steve Reich, inițial compusă pentru două piane. De-altfel artistul declară, că alături de muzica barocă, el îi iubește pe minimaliști.

 
VIDEO. Albrecht Mayer - 'Lost and found', Music box, 1 iunie 2015

Vă prezint un disc apărut în 16 februarie 2015 la casa Deutsche Grammophon: Lost & found - concerte înregistrate de celebrul oboist german Albrecht Mayer în compania Kammerakademie Postdam.

Este vorba despre patru concerte scrise în secolul al XVIII-lea de Franz Anton Hoffmeister, Ludwig August Lebrun, Josef Fiala și Leopold Kozeluch, ale căror manuscrise au fost descoperite de însuși Albrecht Mayer în vechi arhive muzicale din Saxonia și Turingia.

 
Muzică de cameră cu Daniel Hope - Music box, 25 mai 2015

În 20 aprilie s-a lansat sub sigla casei Deutsche Grammophon un nou disc semnat de violonistul britanic Daniel Hope, cel care ne-a obișnuit în ultima perioadă mai ales cu proiecte mai curând dincolo de granița tradițională a muzicii clasice. Iată însă că în 20 aprilie 2015, Daniel Hope a lansat alături de trei prieteni americani un album 100% conceptual clasic, cu lucrări camerale semnate de Gustav Mahler, Robert Schumann și Johannes Brahms.

 
VIDEO. Anton Bruckner la 'Music box' - 18 mai

Un album apărut peste ocean, în 10 februarie 2015, propus de casa Reference Recordings pe coperta căruia citim: Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijor Manfred Honeck, Simfonia a IV-a de Anton Bruckner.

De fapt, vom asculta un super audio CD produs de o casă de discuri care se mândrește cu rezultatele ei excepționale în ceea ce privește captarea sunetului. Pentru că albume ale casei Reference Recordings au primit mai multe premii Grammy pentru calitatea lor tehnică, cel mai recent, în 2010.

 
VIDEO. The Chopin Project cu Alice Sara Ott și Olafur Arnalds - Music box, 11 mai

Un album cu totul altfel: este primul lucru pe care-l pot spune despre surprinzătorul, inovatorul, misteriosul și atât de diferitul Proiect Chopin, semnat de pianista Alice Sara Ott și compozitorul și poli-instrumentistul islandez Ólafur Arnalds.

Sunt doi artiști tineri, pe care am avut ocazia să-i cunosc în România: Alice Sara Ott a venit în 2012 pentru a susține un recital cu ocazia aniversării de 15 ani a Radio România Muzical, Ólafur Arnalds în noiembrie 2013, iar înainte de concertul care promova albumul For now I am winter a trecut prin studioul Radio România Muzical pentru un interviu pe care-l puteți vedea pe contul youtube al Radio România Muzical.

 
Valentina Lisitsa plays Glass - Arpeggio, 6 mai 2015

Valentina Lisitsa s-a născut în Ucraina însă se consideră o pianistă americană. Deși formată în fosta Uniune Sovietică, nu se declară adeptă a școlii ruse, vorbește chiar despre momentul în care a început să lucreze cu o profesoară faimoasă, ca despre un moment de luptă. Foarte competitivă, a fost însă decepționată de "aranjamentele" care apar adeseori în concursuri. Declară că întotdeauna a iubit să cânte pentru oameni, să împărtășească, să transmită bucuria pe care o trăiește în fața claviaturii. 

Existau două lumi - cea a concursurilor și a orelor de pian, cu totul opusă orelor de muzică de cameră, de acompaniament în care descoperea această bucurie de a împărtăși muzica împreună cu ceilalți. După ce a câștigat Concursul "Murray Dranoff" pentru două piane din Florida, în 1991 (alături de soțul său), pianista se stabilește în Statele Unite ale Americii.

 
VIDEO. Vivaldi cu Avi Avital - Music box, 4 mai

Înțeleg de ce Vivaldi, pe acest nou album al lui Avi Avital, pe care-l consider unul dintre cei mai interesați interpreți care evoluează astăzi pe scena internațională. Vivaldi este unul dintre puținii interpreți care au scris lucrări special pentru mandolină, așa cum este și minunatul Concert RV 425 în Do major pentru mandolină și orchestră, înregistrat de Avi Avital în compania Orchestrei baroce din Veneția.

 
Lavinia Meijer: 'Voyage' - Arpeggio, 1 mai 2015

A avut mare succes cu albumul Passaggio: Einaudi By Lavinia, această artistă care vine din Orientul Îndepărtat și s-a format în Olanda. Numele ei este Lavinia Meijer, chiar a fost adoptată de o familie olandeză și a avut șansa de a fi acceptată în Departamentul Tinerelor Talente al Conservatorului din Utrecht la vârsta de 11 ani. Lavinia Meijer cântă la harpă, însă orizontul său muzical este mult mai larg. După ce a absolvit și un Master Cum Laude la Conservatorul din Amsterdam, a urmat cursuri cu pianistul Willem Brons, cu violoncelistul Anner Bijlsma, violonistul Theo Olof, cu Ton Koopman - clavecin. De asemenea a lucrat și cu Park Stickney, un harpist din lumea jazzului.

 
'Vers la flamme' cu pianistul Vladimir Ashkenazy - Music box, 27 aprilie 2015

În 27 aprilie 2015 se împlinesc 100 ani de la dispariția compozitorului Aleksandr Skriabin, o comemorare marcată și de casa Decca prin lansarea unei integrale a creației muzicianului rus, gravată pe 18 discuri, precum și prin apariția unui nou disc semnat de pianistul Vladimir Ashkenazy, care rămâne și astăzi unul dintre marii interpreți ai muzicii lui Skriabin.

Discul lui Vladimir Ashkenazy, intitulat Vers la flamme, a apărut în 6 aprilie 2015 și este inclus și în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015, derulată pe site-ul romaniamuzical.ro, pe care vă invit să-l vizitați pentru a asculta albumele intrate în concurs și pentru a da note acestor discuri, pentru că numai votul dvs. va desemna discul de muzică clasică al anului 2015.

 
VIDEO. Violonista Hilary Hahn - Concerte de Mozart și Vieuxtemps: Music box, 30 martie 2015

În 30 martie 2015, se lansează la nivel internațional cel mai nou album al violonistei americane Hilary Hahn. Pentru mine este realmente un eveniment - Hilary Hahn este una dintre violonistele mele preferate, așa că am ascultat cu mare curiozitate acest disc pe care l-am inclus și în campania Votează discul de muzică clasică al anului 2015. Albumul cuprinde două concerte: nr.5 de Mozart și nr.4 de Vieuxtemps; unul foarte cunoscut, altul poate mai puțin cunoscut publicului larg, ambele înregistrate în compania Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen, dirijor Paavo Jarvi.

 
VIDEO. Andreas Ottensamer - albumul 'Brahms - The Hungarian Connection': Music box, 23 martie 2015

Discul editat de celebra casă Deutsche Grammophon se lansează în 23 martie 2015 și este inclus și în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015.

 
VIDEO. 5 contratenori - Music box, 16 martie

Vă prezint un disc care se lansează la nivel internațional chiar în ziua difuzării la Radio România Muzical, adică 16 martie 2015. Discul apare la casa Decca. Albumul este unul cu totul special, din mai multe motive: cuprinde înregistrări realizate de 5 contratenori - cred că e o premieră pentru o casă de discuri să prezinte un recital cu cinci voci diferite de contratenor, iar unul dintre ei este român: Valer Barna Săbăduș, cunoscut astăzi în mediul internațional ca Valer Sabadus. În plus, înregistrările au fost realizate alături de unul dintre cele mai bune ansambluri cu instrumente originale care activează în prezent: Armonia Atenea, condus de George Petrou.

 
Pianista Elizabeth Joy Roe interpretează Britten și Barber - Music box, 9 martie 2015

Vă invit să ascultăm împreună un disc apărut la casa Decca în 2 martie 2015. Albumul este semnat de pianista americană Elizabeth Joy Roe și cuprinde concerte de Benjamin Britten și Samuel Barber, înregistrate în compania Orchestrei Simfonice din Londra, dirijor Emil Tabakov. Albumul a fost inclus și în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015.

 
Sol Gabetta - Bertrand Chamayou: The Chopin Album (Arpeggio, 4 martie 2015)

În 4 martie, publicul meloman din Zurich o poate asculta într-un recital pe Sol Gabetta, această mare violoncelistă argentiniană stabilită în Elveția, care debuta spectaculos în 2004 în prezența Orchestrei Filarmonicii din Viena, sub conducerea lui Valeri Gergiev.

 
Apariții discografice vieneze - Arpeggio, 3 martie

Sub un titlu generic - Ansamblul Filarmonicii din Viena, casa de discuri Deutsche Grammophon a lansat un album cameral chiar în data simbolică de 1 ianuarie 2015 - simbolică prin faptul că o asociem tradiționalului concert de Anul Nou susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena.

 
VIDEO. Nemanja Radulovic - albumul Journey East: Music box, 23 februarie

Vă invit să ascultați un album lansat în 16 februarie 2015. Este vorba despre Journey East, semnat de violonistul francez de origine sârbă Nemanja Radulovic și ansamblul pe care acesta l-a înființat, Les trilles du diable.

 
Mohammed Fairouz: În lumea poeziei - Arpeggio, 27 februarie

Compozitorul american s-a format la Conservatorul din New England și la Institutul Curtis din Philadelphia. Profesori i-au fost iluștrii Günther Schuller, Gyorgy Ligeti și Halim El-Dabh, un specialist în muzica electronică.

 
VIDEO. Piotr Beczala - The French Collection; Music box, 16 februarie 2015

În 16 februarie 2015 se lansează la nivel internațional un disc semnat de mult-aplaudatul tenor polonez Piotr Beczala. De altfel, iubitorii teatrului liric au avut motive de bucurie recent: două albume-recital, cu un repertoriu eminamente francez, este într-adevăr ceva deosebit. Săptămâna trecută s-a lansat discul tenorului francez Roberto Alagna, My life is an opera, săptămâna aceasta, albumul The French Collection semnat de Piotr Beczala și Orchestra Operei Naționale din Lyon, condusă de Alain Altinoglu.

 
VIDEO. Roberto Alagna - My life in an opera, Music box, 9 februarie

Vă prezint un album a cărui lansare internațională este programată pentru 10 februarie 2015. Albumul cuprinde arii esențiale pentru cariera binecunoscutului tenor.

 
Serenadele de Brahms cu Riccardo Chailly - Arpeggio, 6 februarie

Casa de discuri Decca ne oferă un nou album Johannes Brahms, sub tutela unui colos al baghetei dirijorale - Riccardo Chailly, de 10 ani, în mod oficial în fruntea Orchestrei Gewandhaus din Leipzig.

 
'Lux' - nou album 'Voces8' lansat în 2 februarie 2015 - Arpeggio, 4 februarie 2015

Prima săptămână a lunii februarie ne aduce deja o rază de "lumină" în peisajul discografic. Ansamblul britanic "Voces8" și-a lansat cel de-al doilea album la casa de discuri Decca.

 
Pianistul Nelson Freire interpretează Chopin - Music box, 2 februarie

Vă prezint un album apărut în 5 ianuarie 2015: Chopin interpretat de pianistul brazilian Nelson Freire, un nou album din seria aniversară pe care casa Decca a pregătit-o pentru Nelson Freire, care în 2014 a împlinit 70 ani. Un album inclus și în campania Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015, unde vă invit și pe dvs. să ascultați și să dați note discurilor favorite. Pe acest album - piese pentru pian solo de Frederic Chopin, câteva dintre cele mai cunoscute, și Concertul nr.2 pentru pian și orchestră al aceluiași Chopin, înregistrat alături de Gurzenich Orchester Koln, dirijor Lionel Bringuier.

 
VIDEO. Pianistul Grigory Sokolov în recitalul de la Salzburg 2008 - 19 și 26 ianuarie

Un adevărat eveniment – pentru că ascultăm un album care se lansează la nivel internațional în ziua audiției la Radio România Muzical. Este vorba despre un album semnat de pianistul rus Grigory Sokolov, care nu a mai fost de acord să înregistreze un disc de aproape 23 ani.

Albumul cuprinde recitalul pe care Grigory Sokolov l-a susținut în cadrul festivalului de la Salzburg în anul 2008 și este inclus și în cadrul campaniei Radio România Muzical „Votează discul de muzică clasică al anului 2015”. Albumul cuprinde două sonate de Mozart – nr.2 și 12, cele 24 preludii de Chopin, alături de miniaturi semnate de Chopin, Skriabin, Bach.

 
VIDEO. Soprana Sonya Yoncheva - albumul 'Paris, mon amour': Music box, 12 ianuarie 2015

În primă audiție românească, în 12 ianuarie, un disc care se va lansa la nivel internațional în 13 ianuarie 2015: albumul de debut al sopranei bulgare Sonya Yoncheva, intitulat "Paris, mon amour" și înregistrat pentru casa Sony în compania Orchestrei de la Comunitat Valenciana, dirijor Frederic Chaslin.

 
VIDEO. Anna Netrebko în 'Iolanta' de Ceaikovski - Opera în interpretări de referință, 4 ianuarie 2015

O piesă de un autor danez care l-a fascinat pe romanticul rus Piotr Ilici Ceaikovski câțiva ani buni. Rezultatul? Iolanta - o operă într-un act, structurată în 4 scene pregnant definite.

 

Argument

Fiecare publicație străină muzicală importantă propune în fiecare an propriul top al celor mai bune și interesante discuri apărute pe piață.

De ce nu ar avea și Radio România Muzical un asemenea clasament, realizat chiar de voi, cei care ne ascultați zi de zi?

Acesta a fost punctul de plecare al campaniei "Votează discul de muzică clasică al anului", ajuns la a treia ediție în 2015. Acesta, plus numeroasele discuri noi care au putut fi ascultate în ultimii ani la Radio România Muzical, în special, în emisiunea dedicată, de actualitate discografică, "Music box" - în fiecare luni de la ora 19, dar și în alte emisiuni.

Deci, din 4 ianuarie și până la finalul anului 2015, puteți da note și scrie comentarii despre discurile preferate. La final, discul care va avea cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice, va fi declarat discul anului 2015.

Ce aveți de făcut? În primul rând, ascultați emisiunile care difuzează discurile intrate în competiție. La radio sau aici pe site, daca nu puteți la radio. Citiți cronicile redactorilor nostri, însoțite de materiale foto și video. Dați note și, opțional, trimiteți-ne propriile opinii care vor fi postate de asemenea în acest site.

Puteți să ne și trimiteți sugestii de discuri - cu siguranta le vom lua în seamă. Pentru aceasta, trimiteți un mail la cristina.comandasu@radioromania.ro.

Dar mai ales, iubiți muzica clasică și pe cei care astăzi o slujesc, acei artiști minunați români și străini, pe care-i admirăm și pe discurile intrate în competiție.

Vom distribui periodic date despre campanie pe contul de Facebook al Radio România Muzical, așa că nu ezitați să vă conectați și să ne dați un like.

Cristina Comandașu – coordonatorul campaniei